loader
Foto

Galerie foto

Istoricul Larry Watts, invitatul emisiunii „Picătura de cultură”

 

Ediția (difuzată în premieră pe 5 noiembrie 2015) este disponibilă online pe TVR+

Larry Watts este autorul cărţilor „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”, „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece” şi „Aliaţi incompatibili. România, Finlanda, Ungaria şi al Treilea Reich”.

Larry Watts s-a ocupat în mod special de istoria României în perioada comunistă, fiind considerat un promotor al abordării unor subiecte delicate. În 1989, în timpul revoluţiei din România, era consultant al Corporaţiei RAND cu puternice legături cu Pentagonul.

În perioada 1991 – 2009, dr. Watts a fost consultant pentru reforma sectorului de securitate şi apărare pe lângă oficiali şi instituţii din domeniul securităţii naţionale din România. Din 2010, scrie şi predă cursuri privind studiile de securitate şi analiză de intelligence la Universitatea din Bucureşti.

Interviul este moderat de Coralia Matea şi poate fi urmărit în cadrul emisiunii Picătura de cultură, joi, 5 noiembrie, ora 22:00, la TVR 3, iar sâmbătă, 7 noiembrie, ora 19:00, la TVR Tîrgu-Mureş.

17:00 Magazin agrar

*emisiune in lb.maghiara

Producatori: Rakoczi Levente

17:30 Jurnal Regional in lb.maghiara

Sport *Meteo

Producători: Fekete Hajnal, Kulcsar Andrea, Kos Anna, Szombatfalvi Katalin, Berecki Edit, Nagy Emoke

 
La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Noul sezon al emisiunii "Călător de Meserie" debutează în această săptămână cu povestea cetății din Târgu Mureș, o oază de relaxare, un loc în ...

Poligonul din Sântioana de Mureș a fost vineri gazda confruntării sportive între reprezentanții presei mureșene, cu ocazia împlinirii a 202 ani ...

Baschetbaliștii de la CSM Târgu Mureș, mai uniți ca niciodată | VIDEO

Baschetbaliştii de la CSM Târgu Mureş trec printr-un moment delicat, după ce au înregistrat o serie de 5 înfrângeri consecutive.

 

#tvrmures