loader

Vlad Zamfirescu, interviul săptămânii la “Picătura de cultură”

Joi, 5 februarie, de la ora 22.00, la TVR 3, Petronela Moraru v-a aşteptat cu cele mai noi subiecte culturale din Tg. Mureş.

 

Picătura de cultură

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

1. „Dinte pentru dinte”, premieră a stagiunii 2014-2015 la Teatrul Naţional Târgu-Mureş.

Spectacolul „Dinte pentru dinte” de la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş are la bază piesa de teatru „Zeul măcelului” de Yasmina Reza, tradusă şi adaptată de regizorul Cristian Juncu. Povestea scrisă de autoarea dramatică franceză care şi-a început cariera ca actriţă este simplă: doi băieţi se bat în curtea şcolii; unul îi rupe doi dinţi celuilalt cu un băţ. Acţiunea se mută repede într-un apartament la uşa căruia sună părinţii “agresorului” pentru a răspunde cei ai “victimei”. Aceştia nu doar că le răspund, dar îi şi invită înăuntru pentru a rezolva civilizat situaţia creată de incidentul violent dintre progenituri. Cele două cupluri de părinţi sfârşesc prin a-şi da arama pe faţă. Dincolo de ipocriziile bunelor maniere, cei patru ajung să se chestioneze unii pe ceilalţi, să îşi pună în discuţie propriile căsnicii şi să se arate aşa cum sunt cu adevărat.

Piesa Yasminei Reza, „Zeul carnagiului”, a fost montată în foarte multe teatre din ţară şi din străinătate. Ecranizarea lui Roman Polanski din 2011, „Doamne, ce măcel” le-a adus două nominalizări la Globul de Aur actriţelor Jodie Foster şi Kate Winslet.

Aflaţi ce spun actorii şi regizorul Cristian Juncu despre spectacol şi despre  comedia de bună calitate în emisiunea “Picătura de cultură”.

(w882) Dinte pent

(w882) Dinte pent

(w882) Dinte pent

(w882) Dinte pent

(w882) Carnagiu,
Jodie Foster în "Doamne, ce măcel!" regia Roman Polanski

(w882) Carnagiu,
Kate Winslet în "Doamne, ce măcel!" regia Roman Polanski

(w882) Cristi Jun
Regizorul Cristi Juncu

Foto: Cristina Gânj

2. Interviul săptămânii: actorul Vlad Zamfirescu, „De la Bucureşti la Târgu-Mureş”

Actorul Vlad Zamfirescu, cunoscut publicului atât din teatru, cât şi de pe marele şi micul ecran, joacă în spectacolul „Dinte pentru dinte”, aflat în stagiunea 2014-2015 a Teatrului Naţional Târgu-Mureş.

Fiul actorului Florin Zamfirescu din prima căsătorie, Vlad Zamfirescu s-a născut la Târgu-Mureş şi-a petrecut primii 14 ani din viaţă în oraşul florilor.

A vorbit despre emoţia reîntoarcerii în oraşul natal, în emisiunea de joi, 5 februarie.

(w882) Vlad Zamfi
Foto: Cosmin Ardelean

(w882) Vlad Zamfi

(w882) Vlad Zamfi
Vlad Zamfirescu şi Florin Zamfirescu

3. Sărbătoritul săptămânii: scriitorul englez Charles Dickens

Reprezentativ pentru realismul secolului al XIX-lea, Charles Dickens este cunoscut prin opere precum  “Marile speranţe”, „ Aventurile lui Oliver Twist”,  „David Copperfield” sau  „Dugheana cu vechituri”.

Charles Dickens spunea „în lumea mică în care îşi duc existenţa copiii, indiferent cine i-ar creşte, nimic nu este observat şi simţit mai bine ca nedreptatea.”

(w882) Charles Di

Emisiunea "Picătrura de cultură" se difuzează la TVR Tg. Mureş sâmbătă, 7 februarie, de la ora 19.10.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

 
(P) Inscripțiile de pe obeliscul egiptean din Paris au fost, în sfârșit, descifrate

Cu aproape 200 de ani în urmă, un faimos obelisc provenind din Egiptul Antic a fost dăruit Franței. Abia de curând s-a reușit însă descifrarea ...

(P) 25 de ani de când Galatasaray a câștigat Cupa UEFA și Supercupa Europei, cu Hagi și Popescu pe teren | VIDEO

Competițiile de top ale fotbalului european sunt dominate în mod obișnuit de cluburi din cele mai puternice campionate de pe continent - cele ...

Campionatul Național de Ju-Jitsu 2025 la Târgu Mureș: O Competiție de amploare | VIDEO

Sala Polivalentă din Târgu Mureș a găzduit, la sfârșitul săptămânii, Campionatul Național de Ju-Jitsu, ediția 2025, un eveniment ce a demonstrat ...

 

#tvrmures