loader
Foto

Picătura de cultură: Invitație la lectură duhovnicească în Postul Crăciunului

Luni, 13 decembrie, Petronela Moraru v-a invitat să-i cunoașteți pe cei doi invitați ai ediției, părintele profesor George Remete și preotul Ovidiu Bârsan, autori ai unor volume recent publicate.

 

Picătura de cultură

Subiectele ediției sunt:

1.     Evlavia poate fi bună sau poate fi rea, poate fi adevărată sau  poate fi falsă. Totul depinde de fiecare creștin în parte cum se raportează la Dumnezeu. Este ceea ce aduce în discuție părintele profesor George Remete de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia în al doilea volum al său „Leacuri contra evlaviei – alte răspunsuri la aceleași întrebări” lansat  și la Târgu Mureș.

(w235)

Teolog, cleric, cadru didactic universitar, scriitor, părintele George Remete este specialist în domeniul științelor umaniste, în special teologie dogmatică. În prezent este profesor univ. dr. al Facultatii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

(w882)

Activitatea de cercetare științifică a părintelui profesor George Remete s-a concretizat printr-o serie extrem de consistentă de cărți, studii, traduceri, comunicări și articole pe care părintele profesor le-a publicat de-a lungul carierei sale. În anul 2006, părintele George Remete a fost distins cu premiul „Ioan Petrovici” din partea Academiei Române pentru lucrarea știintifică intitulată „Cunoașterea prin tăcere”. În același an, părintele profesor a fost nominalizat la titlul de „Omul anului 2006” de către Institutul Biografic American.

(w882)

În 2009 a fost inclus în Enciclopedia Personalităților din România, ediția a IV-a, iar în 2010 - în Enciclopedia Ortodoxiei Românești.

2.  Într-o epocă digitală, în care totul ne este servit cu un simplu clik și trăim  pe repede înainte, ne este greu să mai găsim miracolul vieții. Un tânăr preot din Târgu Mureș ne vorbește însă în cartea saMiracolul din două cuvinte” despre iubire: iubirea de Dumnezeu și iubirea de oameni. Căci puterea a două cuvinte, spune el,  poate reprezenta un miracol, o minune sau o taină. Iar aceste două cuvinte sunt: „Te iubesc!”

(w235)

După efectuarea unor stagii de cercetare și documentare la Facultatea de Teologie din Atena (2005) și la Institutul Pontifical Oriental din Roma (2007), preotul Ovidiu Bârsan a scris o teză doctorală intitulată „Utrenia bizantină-studiu istoric, liturgic și teologic”, obținând titlul de doctor în teologie (2010) la Facultatea de Teologie din Sibiu.

(w500)

A publicat o serie de articole, studii și eseuri în reviste tologice și de cultură, precum și în presa locală. De asemenea, a sprijinit o bună diseminare a mesajului creștin prin intermediul omiliilor și catehezelor radiofonice difuzate la Radio România Tîrgu Mureș. În prezent este colaborator și realizator de emisiuni la televiziunea Patriarhiei Române.

(w882)

 
(P) Inscripțiile de pe obeliscul egiptean din Paris au fost, în sfârșit, descifrate

Cu aproape 200 de ani în urmă, un faimos obelisc provenind din Egiptul Antic a fost dăruit Franței. Abia de curând s-a reușit însă descifrarea ...

(P) 25 de ani de când Galatasaray a câștigat Cupa UEFA și Supercupa Europei, cu Hagi și Popescu pe teren | VIDEO

Competițiile de top ale fotbalului european sunt dominate în mod obișnuit de cluburi din cele mai puternice campionate de pe continent - cele ...

Campionatul Național de Ju-Jitsu 2025 la Târgu Mureș: O Competiție de amploare | VIDEO

Sala Polivalentă din Târgu Mureș a găzduit, la sfârșitul săptămânii, Campionatul Național de Ju-Jitsu, ediția 2025, un eveniment ce a demonstrat ...

 

#tvrmures