loader
Foto

Trei cetăți și un festival | VIDEO

Regiunea Brașovului se distinge prin bogăția patrimoniului său istoric, manifestat în special prin fortificațiile medievale.

 

Prin arhitectura lor adaptată necesităților defensive, cetățile Prejmer, Hărman și Rupea reprezintă mărturii ale trecutului tumultuos al zonei și atracții turistice de prim rang..

Cetățile din jurul Brașovului au fost construite în principal de comunitățile săsești în Evul Mediu și aveau rolul de a proteja populația și resursele împotriva invaziilor otomane și tătare.

Cetatea Prejmer, cu biserica sa fortificată, este un exemplu remarcabil de arhitectură militară medievală, fiind inclusă în patrimoniul UNESCO. Zidurile sale înconjoară 273 de cămăruțe de provizii, reflectând o strategie ingenioasă de rezistență în timp de asediu. Cetatea, niciodată cucerită, adăpostea chiar și activități educative în timpul conflictelor. Detalii precum numerele ce indică imnurile liturgice și altarul gotic triptic, cu scena crucificării, îmbogățesc experiența vizitatorului. Piatra rușinii, legată de tradiții locale, adaugă un element de folclor captivant.

Fondată probabil de cavalerii teutoni, cetatea țărănească de la Hărman impresionează prin zidurile sale masive și prin turnurile de apărare. Biserica evanghelică, inițial pictată și ulterior transformată după reformă, găzduiește o orgă ce perpetuează sunetul tradițional al liturghiei. Muzeul local expune unelte, costume și instrumente muzicale, mărturii ale trecutului.

Cetatea Rupea, situată pe un deal strategic, oferă o panoramă spectaculoasă asupra împrejurimilor și ilustrează evoluția sistemelor de fortificare de-a lungul secolelor, de la primele structuri din perioada dacică și romană, până la extinderile medievale și fortificațiile militare moderne.

(w882) trei cetatIdentitatea transilvăneană este una modelată de istorie, credințe și ritualuri.
.
De la pietrele tăcute care au fost martore la nedreptăți, la zidurile impunătoare care au rezistat asediilor și până la aromă îmbietoare a clătitelor și bucuria de a celebra viața, călătorul descoperă o realitate culturala diversă.

.
(w882) trei cetatFestivalul Clătitelor, sau Fasching, așa cum este cunoscut în comunitatea săsească din Prejmer, județul Brașov, reprezintă o tradiție locală cu o popularitate considerabilă, în special în rândul tinerilor.

.

 
Trei cetăți și un festival | VIDEO

Trei cetăți și un festival | VIDEO

publicat: miercuri, 10 septembrie 2025

Regiunea Brașovului se distinge prin bogăția patrimoniului său istoric, manifestat în special prin fortificațiile medievale.

Dincolo de Turism. Viața pastorală în Munții Apuseni | VIDEO

Departe de agitația turistică, călătorul autentic caută rezonanța cu locurile, nu doar vizitarea lor.  

Destinații regale | VIDEO

Destinații regale | VIDEO

publicat: joi, 04 septembrie 2025

Transilvania captivează prin mozaicul său cultural complex, în care istoria se împletește cu mitul, iar tradiția coexistă cu abordări ...

 

#tvrmures