loader
Foto

Galerie foto

„Picătura de cultură”: medalion Ion Vlasiu

TVR 3 difuzează pe 17 și 24 februarie, ora 13.30, două ediții ale emisiunii „Picătura de cultură” dedicate lui Ion Vlasiu. Acestea pot fi urmărite și pe TVR Târgu Mureș pe 14 și 21 februarie, ora 18.25.

 

Picătura de cultură

O sculptură în parcul Maternității din Târgu Mureş, un liceu, o galerie dedicată în cadrul Muzeului de Artă și alte câteva lucrări din țară poartă numele artistului mureșean Ion Vlasiu.

(w882) Vlasiu Mat

Personalitate marcantă a culturii române, sculptorul, pictorul și scriitorul Ion Vlasiu s-a stins din viață în urmă cu 25 de ani. Societatea Scriitorilor Mureşeni – Editura „Ardealul”, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Târgu Mureş, Liceul Tehnologic „Ion Vlasiu” din Târgu Mureş și Muzeul Județean Mureș – Secția de Artă, a organizat un eveniment de comemorare a unui sfert de veac de la moartea artistului Ion Vlasiu.

(w882) Vlasiu Teh

Medalionul cultural-artistic „Ion Vlasiu și arta sa meditativă” a debutat la Liceul Tehnologic din Târgu Mureş unde artistul a studiat și a continuat cu o vizită la Galeria „Ion Vlasiu” din cadrul Muzeului Judeţean Mureş.

(w882) Vlasiu Muz

Lucrarea de mari dimensiuni „Stihiile războiului” semnată de Ion Vlasiu se află într-un proces de recuperare după agresiunile accidentale primite.

(w882) Vlasiu

Proiectul aparține Muzeului Județean Mureș, Secția de Artă, iar scopul este repararea lucrării pe care istoricii de artă o consemnează drept una din capodoperele artistului transilvănean. Sculptorul David Morar lucrează la recuperarea lucrării în atelierul Liceului Tehnologic „Ion Vlasiu” din Târgu Mureş şi a prezentat întregul demers al Muzeului Judeţean în cadrul medalionului cultural-artistic „Ion Vlasiu și arta sa meditativă”.

(w882) Vlasiu Muz

„Personalitatea maestrului Ion Vlasiu (1908-1997), sculptor, pictor şi prozator, personaj complex din galeria artiştilor de seamă, s-a remarcat între studenţii Şcolii de Arte Frumoase din Cluj care au marcat şi influenţat puternic şi benefic cursul artei româneşti.” (Muzeul Județean Mureș - Secția de Artă)

Medalionul cultural-artistic „Ion Vlasiu și arta sa meditativă” este prezentat în două ediții ale emisiunii „Picătura de cultură”.

Program de difuzare:

- TVR 3 - 17 și 24 februarie 2023, ora 13:30

- TVR Târgu Mureș - 14 și 21 februarie 2023, ora 18:25

***

Producător și realizator: Petronela Moraru

 
(P) Inscripțiile de pe obeliscul egiptean din Paris au fost, în sfârșit, descifrate

Cu aproape 200 de ani în urmă, un faimos obelisc provenind din Egiptul Antic a fost dăruit Franței. Abia de curând s-a reușit însă descifrarea ...

(P) 25 de ani de când Galatasaray a câștigat Cupa UEFA și Supercupa Europei, cu Hagi și Popescu pe teren | VIDEO

Competițiile de top ale fotbalului european sunt dominate în mod obișnuit de cluburi din cele mai puternice campionate de pe continent - cele ...

Campionatul Național de Ju-Jitsu 2025 la Târgu Mureș: O Competiție de amploare | VIDEO

Sala Polivalentă din Târgu Mureș a găzduit, la sfârșitul săptămânii, Campionatul Național de Ju-Jitsu, ediția 2025, un eveniment ce a demonstrat ...

 

#tvrmures