loader
Foto

„România în bucate”, de luni până vineri la TVR 2

Al şaptelea sezon al emisiunii „România în bucate” aduce la TVR 2, de luni până vineri, de la ora 17:30, secretele bucătăriei tradiționale din fiecare regiune a României.

 

România în bucate

Edițiile emisiunii sunt realizate de studiourile regionale ale TVR, dar şi de TVR MOLDOVA. Ele vor inspira telespectatorii cu rețete culinare apetisante.

Iată câteva dintre preparatele pe care le puteţi descoperi de-a lungul săptămânii care urmează.

În prima zi, trecem granița Banatului și „rătăcim” prin Munții Apuseni, la „Sarea în bucate”, alături de Dan Liuţ şi echipa sa de la TVR Timişoara. Acolo ne așteaptă cu masa pusă, nimeni altul decât Nicolae Furdui Iancu. Îl găsim la Sohodol, județul Alba, la casa în care s-a născut. „Vă spunem sincer, că eram destul de crispați de întâlnirea cu dumnealui. Prezența-i agreabilă și caldă, ne-a spulberat însă, orice fel de emoții. Ne-a deschis casa mai veche de 200 de ani, ne-a scos untură din cămară și ne-a lăsat să gustăm din amintirile copilăriei sale atât de dragi. Adevărul este că numai un loc atât de spectaculos ca Sohodolul, putea să dea un așa mare OM. Iar acum, e rândul lui să dea Sohodolului strălucirea binemeritată acestui spațiu miraculos”, spune Dan Liuţ.

(w882)

Marţi, TVR Craiova ne aşteaptă la „Țăst Show”. În această săptămână, prezentatorul Doru Ciolacu ne invită la Runcu, în județul Gorj, unde a pregătit un adevărat festin vânătoresc: ciorbă de coaste de ciută, acrită cu zeamă de varză, mâncărică de crăițe și mușchiuleț de cerb pe jar.

(w882)

Pentru pasionaţii preparatelor culinare „ca-n Ardeal”, în fiecare miercuri, emisiunea „Cooking Show”, de la TVR Târgu Mureş, pregăteşte bucate delicioase. În această săptămână, prezentatorii Costin Miron și Bogdan Moraru îi invită pe telespectatorii TVR 2 să afle reţeta „Ruladei din burtă de porc intens aromată, la cuptor, cu mix de legume (porchetta)”, dar şi cum se fac „Ciocănele la cuptor în sos dulce-acrișor, cu garnitură de spanac înăbușit la capac”.

(w882)

Dacă este joi, putem viziona „Descriptio Moldaviae”, emisiunea culinară realizată de TVR Iaşi. Prezentatoarea Raluca Aftene şi producătorul Vasile Arhire ne aduc în această săptămână „Dulce de Bucovina”(Pampuşte /gogoşi bucovinene). Pe Rarău, până şi în luna lui marte, pădurile sunt pudrate cu zahărul zăpezilor, la fel ca... pampuştile pe care le pregătesc bunicile nepoţilor. Rodica, din Câmpulung Moldovenesc, ne învaţă să facem bulgăraşi de bunătate, rumenţi şi tăvaliţi prin dulcele gust al copilăriei. Cunoaştem şi un bunic de poveste, pe Moş Vladimir al Pojorâtei. În casa lui, cu scoarțe vechi de două veacuri şi alte comori, intrăm să ne minunăm. Ne oprim şi la una dintre păstrăvariile din satul Valea Putnei, de la poale de Rarău, ca să aflam secretele unei delicatese locale: păstrăvul afumat în cobză de cetină.

(w882)

Iar de la TVR Moldova, prezentatoarea Beatrice Turculeț ne va învăţa cum se prepară o reţetă de sezon: „Urzici cu mămăligă”, gătită în mod tradiţional de Olesea Cojocaru din Butuceni, Orheiul Vechi.

(w882)

***

Program de difuzare:

TVR 2 și TVR MOLDOVA - de luni până vineri, la ora 15.30

TVR Internaţional - de luni până vineri, la ora 13.30

Emisiunea este disponibilă și online, pe TVR + şi pe canalul oficial de YouTube al TVR.

***

Producător: Cristina Murgu

 
„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog | VIDEO

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu s-a difuzat marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...

Mocanița de la Sovata este gata de drum | VIDEO

Mocanița de la Sovata este gata de drum | VIDEO

publicat: joi, 25 aprilie 2024

Nostalgicii trenurilor de mică viteză cunoscute și sub numele de ,,mocănițe” s-au înghesuit pe peronul de la Sovata, devenit neîncăpător la ...

Codul bunelor maniere în societate | VIDEO

Codul bunelor maniere în societate | VIDEO

publicat: joi, 25 aprilie 2024

Politețea reprezintă un semn de respect atât față de ceilalți, cât și față de tine însuți. Reporter Coralia Ioana Matea

 

#tvrmures