loader
Foto

Universitatea de Arte din Târgu Mureș la 75 de ani (prima parte)

Câteva ediții ale emisiunii „Picătura de cultură” îi sunt dedicate Universității de Arte din Târgu Mureș care în 2021 a împlinit 75 de ani de existență. În 27 decembrie, de la ora 21.00, prima parte.

 

Picătura de cultură

Cu o tradiție de 75 de ani, Universitatea de Arte din Tg. Mureș pregăteşte specialişti în domeniul artelor, precum şi în cel al audiovizualului şi multimedia în limbile română şi maghiară, la nivelul ciclurilor de licenţă, master şi doctorat. Evenimentele culturale dedicate aniversării a 75 de ani de învățământ artistic universitar din Târgu Mureș s-au desfășurat în Cetatea Medievală transformând-o pentru o săptămână într-o Cetate de Artelor.

(w882)

Maratonul artelor din Cetatea Medievală a fost deschis de expoziția istorică UAT coordonată de lectorii universitari Angela Precup și Boros Kinga. Scopul acestei expoziții a fost acela de a introduce privitorii în lumea artei, în lumea celor care s-au format și care și-au lăsat amprenta culturală după ieșirea de pe băncile Universității.

(w882)

De-a lungul întregii săptămâni aniversare, studenții, absolvenții și cadrele didactice ale Universității de Arte au venit în fața publicului în spațiile din Cetatea Târgu Mureș cu o serie de manifestări: examene de măiestrie ale studenților de la specializările performative, expoziții foto și de arte plastice, lansări de carte, concerte, mese rotunde, întâlniri cu personalități de marcă ale teatrului românesc, spectacole ale absolvenților și multe altele.

(w882)

(w882)

***

Emisiunea „Picătura de cultură” realizată de Petronela Moraru se difuzează la TVR 3, luni, 27 decembrie, la ora 21:00.

Pentru o minte sănătoasă consumaţi cel puţin o picătură de cultură pe săptămână!

***

Emisiunea poate fi urmărită şi în livestreaming pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

 
Pentru Răzvan visele devin realitate | VIDEO

Pentru Răzvan visele devin realitate | VIDEO

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Povestea tânărului Răzvan Rusu din Idicel Pădure, antreprenor ambițios și perseverent, merge mai departe.

„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu se difuzează marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...

Iertarea sau despre doza de Înviere, la

Duminică, 21 aprilie, de la ora 17:30, la TVR Târgu Mureș, v-am invitat să urmăriți o nouă ediție "Spirit și Credință".

 

#tvrmures